- Nu imi esti dator cu nimic.Eu iti sunt datoare tie pentru ca m-ai salvat.
- Totusi vreau sa-ti raspund la intrebari. Eu iti stiu tot istoricul.Si o sa incep cu motivul pentru care sunt atat de retras fata de tine: am fost indragostit nebuneste de o elfa, dar un vampir ne-a...omorat pe amandoi din gelozie. De atunci nu am mai avut nicio iubita.
Am ramas blocata
- Cum adica, esti...mort? De cand?
- Sunt mort, da. De 1 an. Sper ca nu schimba asta cu nimic. Am o poza cu el atunci cand ne-a ucis.
Cand am vazut poza am impietrit. Era cel care ma transformase pe mine in vampir.
- O, doamne! Sangele lui imi curge prin vene!
- Dar oricum nu esti rea ca el.
- As vrea sa te pot aduce la viata.
- Pentru ce? Pe mine nu ma deranjeaza. As vrea sa-ti mai spun ceva, dar nu stiu cum.Imi place o fata...
Desigur ca m-am intristat. In urmatorul moment a intrat Anaoy pe usa.
-Ani, a izbucnit focul in bucatarie.
Cum a inceput convorbirea mea particulara cu Max? Tocmai incercam sa descoperim cine erau barbatii misteriosi si ce se intamplase cu Luca. Eu si Max il urmaream pe cel care a flirtat cu mine, iar Anaoy cu Emy se ocupau de armuri (cum i-am poreclit noi).
Dar sa revenim la prezent. Ma rog dupa ce va spun ca Anaoy m-a enervat ingrozitor de tare ca a intervenit fara sa bata la usa.In bucatarie Luca stingea focul.
L-am luat deoparte si am inceput sa-l interoghez folosind vraja adevarului. El mi-a spus ca a vazut armurile fugind prin castel, ca a incercat sa arunce o privire asupra lor, dar nimic. Dupa parerea lui erau fantome. Apoi mi-a spus ca au luat-o spre padure (off...iarasi padurea!!!!!!!) asa ca am plecat cu cei 4 prieteni (3+Luca)
intr-acolo.
Dar cand am ajuns intr-o poiana din codru, au crescut copaci noi si iedera care unea varfurile lor. Eram prinsi la mijloc.
-Ce facem acum?
Eu si Anaoy eram speriate (thaaaaaa...) si puneam intrebari, in cor, fara rost. Vazandu-ma asa, Max mi-a dat o piatra care, spune el, ma linistea. Si asa a si fost.
Dupa o jumatate de ora de stat dupa bariera de copaci(cap pe ce sa scriu bariera de corali), au aparut niste animale care au inceput sa roada copacii, formand o usa pe care puteam iesi.
-Ne pare rau ca padurea v-a atacat. Am vrajit-o sa blocheze toti spionii. Majestatile voastre, nu sunteti spioane, nu?
Eram inca blocata. Incet m-am apropia de Max si l-am luat de mana.
-Ce...ce sunt...chestiile astea???
-Sunt cartini. Sunt inofensivi. Te-a mai linistit asta?
-Cat de cat...
Si i-am trantit un zambet care ii bloca respiratia. Cum mi-am dat seama? Se inrosise la fata.
-Va invitam la noi la palat. O sa va oferim niste haine curate pentru ca vad ca sunteti cam "sifonati".
*
Palatul era...imens. Tavanul era dintr-o sticla aproape inobservabila. Era foarte ciudat cum era impunator si totusi nu era (nu intrebati...)
Un cartin se posta langa mine si incerca sa se bage in vorba.
-Buna...ce faci? Poti sa-mi spui Tani...Eu cum pot sa-ti spun?
Incercam sa ma misc ca sa scap de el. Dar nu si-a dat seama. Dar aveam niste prieteni care stiau mai bine decat mine sa se foloseasca de cei din jur. Si m-au pus sa-l trag de limba.
Si tipul "vorbea, vorbea, de nu se mai oprea"(cu faina Grania...). Am aflat in 5 minute ce aflau spionii intr-o viata. de munca. Tot ce mai trebuia era sa-mi dau seama daca era adevarat(ca desteapta de mine uitase de vraja adevarului...)
Ghiciti ce a spus adevarat. Doar cartinii puteau comanda padurii si nu facea nimic ca asa-i venea ei. Dar m-a si mintit: nu-l chema Tani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu